in

Atac raider pentru preluarea forțată a Procuraturii. Maia Sandu deschide drumul către demiterea Guvernului în Parlament

Open News Platform – Știrile începând de azi


Chișinău, 7 noiembrie/Republikaplus/Analiză –  Alternanța la guvernare trebuie să reprezinte o prioritate în orice democrație autentică. Iar în momentul în care o putere executivă nu poate realiza actul de guvernare, demonstrînd incapabilitatea de a pune în aplicare politicile guvernamentale ce stau la baza dezvoltării socio-economice, acest guvern trebuie demis. De aceeea separația puterilor în stat joacă un rol deosebit de important.

Este impardonabil ca o persoană precum Maia Sandu care nu a reușit absolut nimic în mai mult de 100 de zile după ce a preluat șefia Guvernului, să aibă o inițiativă de tip raider pentru acapararea Procuraturii Generale și subordonarea pe criterii politice a acestei instituții vitale cu rol direct în efiecitizarea justiției.

Asumarea răspunderii pentru o nouă modificare a Legii Procuraturii, care presupune ca prim-ministrul să poată decide asupra celor două nume ce vor fi înaintate către Consiliul Superior al Procurorilor, poate fi interpretată ca o preluare forțată a Procuraturii Generale prin subordonarea acesteia de către politic, de aici reieșind practic un atac direct la independența justiției.

Procurorul General nu poate fi o unealtă prin care Maia Sandu și partenerii să-și atingă scopuri ascunse. Iar aceste scopuri care probabil vor fi concretizate prin acte de răzbunare exercitate asupra oponenților politici, ne conduc către ideea că reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate doresc anume instaurarea unui haos generalizat în întreaga societate. A pune în pericol echilibrul unei societăți, a instaura o politică cu tentă dictatorială, nu este altceva decât unul dintre scopurile pentru care se dorește politizarea funcției de Procuror General.

Mai grav, jocurile murdare și atacurile raider au vizat în mod direct cetățenii, după instalarea guvernului condus de Sandu. Ne amintim cum reprezentanții PAS și cei ai Platformei DA au stopat imediat proiectele sociale ce se aflau în curs de desfășurare. Au oprit peste noapte demersurile guvernului Filip, ce contribuiau la dezvoltarea infrastructurii rutiere în mediul rural, prin asfaltarea a sute de kilometri de drumuri sătești. Programul Drumuri bune pentru Moldova a fost închis.

Au închis și programul ce stimula piața imobiliară, anume Prima Casă, prin care se realizau atât o serie de investitiții a companiilor private de construcții în sectorul imobiliar cât și oportunități clare de creare a noi locuri de muncă în domeniul dat. Și-au luat în derâdere bătrânii satelor care beneficiau de programul Un doctor pentru tine, prin care se ofereau servicii medicale de calitate în satele Moldovei mai ales pentru cei cu o vârstă mai înăintată care nu se pot deplasa în centrele raionale.

În același timp proiectele de investiții declanșate de guvernul condus de Pavel Filip prin care au fost reabilitate zeci de dispensare medicale, școli, grădinițe, pe tot teritoriul statului au fost si acestea oprite prin eliminarea finanțării. Nemaivorbind de alte investiții susținute de Partidul Democarat prin care s-au construit noi dispensare, școli sau grădinițe.

În fapt, guvernul Maiei Sandu nici nu s-a gândit măcar un minut la creșterea pensiilor sau a salariilor din sectorul bugetar. Indiferență totală a unui guvern incapabil ce ar trebui demis.

Iată cum, timp de mai mult de 3 luni de zile sub conducerea actualului premier Maia Sandu, acest guvern fantomă, ineficient și chiar otrăvitor pentru societate, a reușit să distrugă tot ceea ce s-a realizat în perioada lui Pavel Filip.

Acest tip de acțiuni pot fi considerate ca o batjocură adusă cetătenilor, anume acei ce și-au pus speranțele în actuala putere politică centrală. A conduce un guvern fără să poți aplica un mecanism de coordonare a agendei de guvernare în mod eficient, este fix drumul către un eventual eșec politic total.

Oamenii își amintesc și acum îndurerați cum în doar 3 ani de la instalarea în funcția de ministru al Educației, între 2012-2015, printr-o reformă neagră a învățământului, Maia Sandu a reușit contraperformanța să dizolve instituții de învățământ pe întreg teritoriul republicii. În conformitate cu datele Biroului Național de Statistică, în 2011 în țară figurau înregistrate 1489 de școli, iar în 2016 în republică mai erau 1323 de școli. După un calcul simplu se observă că au dispărut 166 de școli.

Maia Sandu împreună cu Platforma DA, au venit la putere pe un val de euforie a populației, hrăniți cu idei false precum lupta contra sistemului oligarhic. Și partenerii occidentali, au fost serviți cu meniul antioligarhic. O înșelătorie, spun unii comentatori din spațiul public, dar o poveste care acum a retrezit la viață spiritul moldovenesc cât și mânia cetățenilor cu drept de vot.

Blocul Electoral ACUM, a fost construit printr-o propagandă mincinoasă, a supraviețuit datorită înfierării politicianului Vlad Plahotniuc, iar ulterior a trăit cu încrederea că electoratul se va lăsa din nou amăgit, iar Sandu și Năstase se vor înfrupta cu un coeficient ridicat după aceste alegeri locale. Însă datorită faptului că acele calcule de acasă nu se potrivesc cu cele de la piață, iată cum din potențiali câștigatori au devenit marii perdanti. Pentru Blocul Electoral ACUM s-a adeverit faptul că minciuna are picioare scurte.

Atragem atenția la declarația de ieri a premierului Maia Sandu: „O soluție mai bună nu am găsit, ne-am asumat acest risc. Suntem gata să ne asumăm toate costurile, inclusiv căderea Guvernului, dacă așa vor decide socialiștii, să meargă împotriva reformei justiției. Noi suntem gata de alegeri anticipate dacă acesta e prețul pe care trebuie să-l plătim pentru justiție corectă”.

Dacă privim cu atenție texul declarației observăm iarăși două idei false. Prima, reforma Justiției nu însemnă acapararea forțată a Procuraturii prin politizarea funcției de Procuror General. Asta nu se poate numi reformă ci se poate interpreta ca fiind un atac raider pentru menținerea sub control politic a Procuraturii.

A doua, Sandu și Năstase nu pot minți alegătorii că ei sunt gata de alegeri anticipate. Asta deoarece rezultatele obținute de Blocul Electoral ACUM format din Partidul Acțiune și Solidaritate condus de Maia Sandu și Platforma DA a lui Andrei Năstase au obținut rezultate rușinoase la alegerile locale desfășurate pe întreg teritoriul țării pe 20 octombrie și 3 noiembrie, anul curent. Ceea ce demonmstrează că încrederea electoratului a scăzut dramatic în formațiunile politice conduse de Sandu și Năstase.

Printr-o analiză obiectivă putem conchide că inițiativa premierului Maia Sandu, într-adevăr poate fi comparată cu un atac raider de preluare a Procuraturii Generale, nelipsit bineânțeles de perversitate. O decizie prin care Maia Sandu deschide drumul către o posibilă demitere a Guvernului în Parlament.

Genul articolului: ȘTIRI/ANALIZĂ

Cititorii REPUBLIKAPLUS OPEN NEWS PLATFORM pot veni în sprijinul echipei redacționale prin distribuirea în mod gratuit a noutăților pe care vi le oferim. Știri, articole de analiză, opinii, comentarii, pot fi retransmise pe rețelele sociale sau canalele de comunicare Skype, Viber și Facebook messenger. Pentru a da mai departe informațiile, aveți la dispoziție butoanele albastre situate în partea de sus a știrii.

foto/google.com/a-tv.md
articol/republikaplus

Reacția stângii la modificarea legii procuraturii. Socialiștii se declară împotriva numirii Procurorului General pe criterii politice

Igor Dodon a făcut anunțul mult așteptat. Sunt șanse 90% ca guvernul Sandu să fie demis prin moțiune de cenzură