in ,

SURSE: Maia Sandu a profitat de gogomanul flușturatic. Femeiușca l-a amăgit pe Andrei Năstase să cedeze conducerea parlamentului socialiștilor proruși (5)

Open News Platform – Știrile începând de azi


Chișinău, 23 decembrie /Republikaplus/Actualitate/Analiză –  Mai multe scenarii circulă în spațiul public cu referire la ce se poate întâmpla în viitorul apropiat pe scena politică moldovenească. Unele voci vorbesc chiar despre o revoluție de catifea, după modelul cehoslovac. Alții opinează că Blocul Electoral ACUM se află actualmente pe marginea prăpastiei și poate fi resuscitat doar cu sprijin din exterior. Există și scenarii în care se discută despre o dinamitare a Blocului și ruperea sa în bucăți. Au apărut și variante ce vorbesc despre o nouă formulă de guvernare PD-ACUM.

Revino la: Cameleonul politic Maia Sandu și infiltrarea sa în rândurile Platformei Demnitate și Adevăr(4) –  Apasă aici pentru a citi partea a-4-a din acest articol

Cameleonul politicii moldovenești, Maia Sandu l-a redus aproape la tăcere pe Năstase. În prima etapă i-a furat șansa de a deveni președinte, după care considerându-l un gogoman pe Andrei Năstase, l-a lăsat și fără parlamentari. Acum, Maia l-a amăgit din nou pe Năstase cu scopul de a da conducerea Parlamentului în mâinile socialiștilor.

După scrutinul parlamentar din 24 februarie 2019 a urmat o perioadă de intense tensiuni la nivel politic, în perioada martie-iunie. Democrații conduși de Vlad Plahotniuc, au ținut cu dinții de putere pâna în 15 iunie 2019, chiar dacă în 8 iunie 2019 a fost investit guvernul multicolor PSRM-ACUM, condus de Maia Sandu. În fapt au fost menținute două guverne în paralel, anume guvernul lui Pavel Filip și noul guvern investit al Maiei Sandu.

Observăm cum la finalul alegerilor parlamentare, mass-media rusă a mediatizat excesiv subiectul unei alianțe politice între PSRM și Blocul Electoral ACUM. Analiștii politici ruși și-au expus public punctele de vedere, și au îndemnat la o alianță între socialiștii lui Dodon și Blocul Electoral ACUM (Maia Sandu și Andrei Năstase).

Pentru a fi clarificată starea de incertitudine luni, 3 iunie 2019, vicepremierul rus Dimitri Kozak, a sosit la Chișinău alături de alți înalți oficiali ai SUA și UE, precum comisarul european Johannes Hahn și directorul Oficiului pentru Afaceri Est–Europene al Departamentului de Stat al SUA, Bradley Freden.

În timp ce Kozak și-a exprimat opinia clară că este necesar să existe un acord de coaliție, făcând aluzie la o posibilă alianță între socialiști și Blocul Electoral ACUM. Kozak a mai precizat că și în cazul în care Moldova are o opțiune europeană, nu ar trebui arse punțile pentru o cooperare cu Rusia și Uniunea Economică Euroasiatică.

Spre diferență de Uniunea Europeană și Rusia, oficialii Statelelor Unite ale Americii au avut o poziție echilibrată, afirmând că vor coopera cu orice guvern instalat de noul parlament al Moldovei.

Poziția comisarului Hahn a fost apropiată ce cea a lui Kozak, oficialul Uniunii Europene menționând că există o problemă de a se ajunge la un compromis, în ceea ce privește formarea noului Guvern de la Chișinău, dar este nevoie de voință politică.

De facto Kozak a fost cel mai abil dintre toți cei prezenți. Întrebat cu cine ar trebui să facă alianță socialiștii proruși ai lui Igor Dodon, vicepremierul rus a precizat că trebuie să se încheie cel puțin un acord temporar de coaliție, deci a sugerat clar o alianță între Socialiști și Blocul Electoral ACUM, reprezentat de Maia Sandu și Andrei Năstase.

Johannes Hahn, comisarul Uniunii Europene a precizat că își dorește un guvern stabil care să lucreze în interesul cetățenilor și a avertizat că posibilitatea alegerilor anticipate poate genera riscuri majore, unul dintre acestea fiind sistarea asistenței financiare din partea Fondului Monetar Internațional.

Rusia, UE și SUA au negociat prin reprezentanții săi viitoarea formulă a noii puteri politice la Chișinău. Pe fondul unui val de incertitudine privind impasul forțelor politice de a forma o majoritate parlamentară, s-a dovedit necesară intervenția factorilor de decizie externi.

La diferență de 3 zile după consultările avute cu reprezentanții puterilor străine, Maia Sandu și-a continuat seria de acțiuni perverse. Considerându-l un simplu gogoman flușturatic pe Năstase, cu doar două zile înainte de fi investită în funcția de premier, femeiușca diabolică cu apucături de felină l-a păcălit din nou pe guzganul neastâmpărat Andrei Năstase.

Mai exact, în data de 06.06.2019, Maia Sandu a mers la sediul Platformei Demnitate și Adevăr, chiar în momentul când se desfășura ședința Consiliului Politic Național al formațiunii, cu scopul clar de a-l convinge pe Năstase să o sprijine pe Zinaida Greceanîi pentru funcția de speaker al Parlamentului.

Întrebată de jurnaliști care este scopul vizitei sale, Maia Sandu, supranumită Pinocchio (în spațiul public), datorită poveștilor cu iz de minciună pe care le spune aproape permanent, desigur, a evitat și de această dată să răspundă clar.

Blindată cu o geantă neagră(model rucsac) pe unul dintre umeri și cu o altă geantă albă pe celălalt, care semăna mai degrabă cu o mică desagă, Maia Sandu vizibil stresată și obosită, a trecut în goana mare prin fața jurnaliștilor. Oare de unde venea femeiușca Maia, mai ales că era și nemachiată, iar tenul feței arăta de parcă a trecut printr-un adevărat război sau o confruntare cu partenerii. Însă mai interesant este ce avea Maia Sandu în una dintre cele două genți. Unii ar spune că a venit deja pregătită cu documentele de constituire, anume acordul temporar de coaliție și chiar cu lista noului guvern pe care urma să il conducă. Alții ar spune ca ar fi chiar…

Năstase a acceptat cu greu ideea ca Platforma Demnitate și Adevăr să renunțe la funcția de președinte al Parlamentului. Maia Sandu l-a determinat pe Andrei Năstase să cedeze, iar astfel femeiușca l-a ajutat pe Igor Dodon ca Partidul Socialiștilor să preia conducerea legislativului.

O simplă înțelegere prin care Maia Sandu a obținut de la președintele Igor Dodon garanția că va fi prim-ministru. La diferență de alte două zile, pe 8 iunie Maia Sandu a devenit șefa cabinetului de miniștri în noul guvern PSRM-ACUM, iar pe 15 iunie a preluat oficial conducerea guvernului.

Pe 15 iunie, liderul de atunci al democraților, Vlad Plahotniuc, a părăsit țara, iar guvernul lui Pavel Filip a făcut transferul pașnic de putere. Ceea ce a urmat a fost un real dezastru pentru Moldova.

Ajunsă în fruntea Guvernului, Sandu și-a dat foc singură la căciulă, și a închis o serie de programe sociale și de investiții desfășurate în timpul guvernării democraților.

Maia Sandu a pornit apoi o falsă luptă de dezoligarhizare a țării, de epurare politică sub pretextul eliberării instituțiilor statului din captivitate, însă cel mai important Sandu a dus o luptă corp la corp cu Igor Dodon privind controlul Justiției.

DA, previziunile lui Kozak s-au adeverit. Nu doar acordul a fost unul temporar, dar și noua alianță dintre Socialiști și Blocul ACUM a fost deasemenea temporară, pentru că guvernul condus de neprețuita Maia Sandu a rezistat doar 158 de zile. De ce? Veți vedea în articolul următor. Și tot atunci veți afla cum s-a implicat România în jocurile de putere de la Chișinău.

ÎN PREMIERĂ. Nu ratați detalii exclusive ce vor fi publicate în următorul articol. Filiera București-Moscova-UE-SUA. Partenerii externi și implicarea acestora în creionarea profilului de loser al lui Andrei Năstase(6)

Articolul conține informații primite pe surse, ce pot fi în contradicție cu opiniile și politica editorială a redacției. Genul articolului: PAMFLET. Deși este axat pe fapte și evenimente reale ce au avut loc, acest articol conține inclusiv texte cu caracter satiric și trebuie interpretat ca atare.

foto/google.com/a-tv.md
video/youtube.com/tv8.md
articol/ surse republikaplus

SURSE: Maia Sandu l-a considerat gogoman pe Andrei Năstase și l-a lăsat fără parlamentari. Șmecheriile femeiuștii diabolice pentru a-l distruge pe Năstase (4)

SURSE: Partenerii români l-au transformat din prinț în cerșetor pe Andrei Năstase. Săgețile liberale lansate de la București l-au lovit pe Năstase (6)